Poarta imaginației

de Mihaela Chereji, psiholog și traducător

Cum v-aţi simţi dacă într-o zi copilul dumneavoastră v-ar mulţumi din tot sufletul pentru şansa pe care i-aţi oferit-o? Dacă peste câţiva ani — trei, cinci sau poate peste zece, fiul sau fiica dumneavoastră vă va spune ce porţi însemnate i-au deschis acele poveşti pe care i le-aţi oferit şi pe care le va purta în inimă toată viaţa?

Închideţi ochii şi încercaţi să vă imaginaţi cum copilul dumneavoastră urcă o treaptă odată cu fiecare poveste citită. Ajungând mai sus, reuşeşte să vadă mai mult în jur, reuşeşte să descopere lucruri la care înainte nu avea acces. Acest drum al treptelor este presărat cu porţi luminoase ce se înalţă înspre cer. Fiecare personaj nou întâlnit, fiecare întâmplare de sub cupola poveştii îi dă şansa copilului să păşească dincolo de poartă. Mai mult şi mai mult. Să descopere lumea ce se aşterne în spatele ei.

Privind de la depărtare, se remarcă o poartă. Lumina ce o îmbracă ia diverse forme în ochii fiinţei care se află în faţa ei. Nuanţele se contopesc şi se observă litere care împreună construiesc un sens. Se cheamă „Imaginaţia” şi e una dintre cele mai valoroase porţi de pe drumul treptelor. Cei care au trecut dincolo de ea vorbesc despre şansa pe care au primit-o.

Cartea îi oferă copilului oportunitatea de a-şi dezvolta imaginaţia, această capacitate extraordinară de a crea la nivelul minţii universuri întregi, semnificaţii, de a pătrunde dincolo de cuvinte. Într-o lume adesea ancorată în rutină, imaginaţia este acea cale care ne permite să inovăm, să oferim alternative, să fim flexibili. Pătrunzând în universul cărţii, simţind freamătul poveştii, al personajelor, copilul îşi hrăneşte imaginaţia şi face un pas înainte în a vedea mai profund şi mai clar dincolo de ceea ce ochiul permite.

Una dintre acele poveşti care atinge subtil sufletul copilului şi care deschide braţele imaginaţiei sale este „Iepurașul de catifea”, de Margery Williams. Discuţia dintre cele două jucării, căluţul de piele, care străluceşte prin înţelepciunea lui, şi iepuraşul, inocent şi neştiutor, este emoționantă şi se ţese frumos în imaginarul poveştii.

„Când un copil te iubeşte mult, mult timp, şi nu numai pentru că vă jucaţi împreună, ci pentru că te iubeşte cu adevărat, atunci devii şi tu adevărat. Şi doare? întrebă Iepuraşul. Uneori, răspunse cu blândeţe Căluţul de piele, care era întotdeauna sincer. Dar, când devii adevărat, nu te superi dacă te doare puţin.”

A deveni „adevărat”, a reuşi să schimbăm lumea prin iubire, a depăşi durerea atunci când legăm punţi solide cu alte fiinţe, a fi sinceri reprezintă teme de reflecţie care în imaginaţia celor mici pot prinde diverse forme prin intermediul poveştii şi a discuţiilor de pe marginea ei. Cu ajutorul personajelor personificate, adesea familiare copiilor, precum căluţul sau iepuraşul, copilul reuşeşte să vadă şi să înţeleagă lucruri noi, iar acestea îi vor permite să deschidă calea înspre noi descoperiri.

Călătoria în lumea cărţii este fascinantă, iar dincolo de poarta imaginaţiei, totul este posibil, tărâmul ei fiind lipsit de margini. Avem de făcut o alegere — îi ajutăm pe copiii noştri să intre cu mintea liberă şi sufletul curat pe drumul treptelor, în tărâmul imaginaţiei? Sau rămânem indiferenţi dorindu-ne în acelaşi timp ca fiul sau fiica noastră să dezvolte o imaginaţie bogată fără ca noi să facem nimic în acest sens?

Mihaela Chereji, psiholog și traducător