La ce vârstă este cel mai bine să îi învățăm pe copii să citească?

E preferabil să începem cât mai devreme sau, dimpotrivă, să așteptăm, de exemplu, până în ultimul an de grădiniță sau chiar clasa 0, atunci când începe, propriu-zis, educația formală?

Ei bine, adevărul este că nu există un răspuns corect. Creierul copilului funcționează la un nivel maxim de activitate de la naștere până la vârsta de trei ani, dar fereastra de oportunitate în ceea ce privește achiziția abilităților de lectură este largă, întinzându-se până la vârsta de 10 ani.

Însă trebuie observat că există o mare diferență între alfabetizarea timpurie și lectura timpurie. Prima echivalează, în mare, cu dobândirea abilităților fundamentale de comunicare verbală, în timp ce doar a doua este, de fapt, ceea ce înțelegem în mod obișnuit prin citit.

Prin urmare, ceea ce este esențial este să le oferim copiilor o alfabetizare timpurie, care este condiția preliminară necesară pentru deprinderea obiceiului cititului, în primii ani de copilărie. Astfel, în această primă perioadă a vieții contactul cu cartea ca obiect (prin acele „cărți” din material textil) sau cu cartea ca material sonor (prin intermediul părintelui care îi citește copilului povești cu glas tare) este primul pas către alfabetizarea timpurie. Simplu spus, atunci când copilul se obișnuiește să se joace cartea, așa cum știe, va asocia experiența deschiderii unei cărți cu ceva plăcut. Tot în primii trei ani de viață copiii învață să recunoască imagini din cărți, să aibă cărți preferate și să verbalizeze urmărească textul cu degetul.

Această etapă – din fericire, plină de ocazii de joacă, atât pentru copii, cât și pentru părinți – este esențială pentru cea următoare, de la școală. În general, observă, studiul Early Literacy, realizat de grupul editorial Scholastic, „abilitățile de lectură din școala primară se formează grație experiențelor timpurii în ceea ce privește alfabetizarea, cu mult înainte de contactul cu educația formală”. Complicata rețea de „multiple abilități, noțiuni și atitudini” care formează capacitatea de a citi „își au originea evolutivă în perioada primilor ani de viață ai copilului”, notează același studiu.

La fel cum nu e niciodată prea devreme pentru alfabetizarea timpurie, nu există nici un moment potrivit al zilei. Copiii învață chiar și dacă părinții le citesc ziarul de dimineață, pur și simplu pentru că le place la nebunie să audă vocea mamei sau a tatălui. Efectul este același dacă părinții le citesc copiilor reclamele stradale sau cărți cu povești. Atunci când părinții fac din cititul cu voce tare un obicei, copiii vor înțelege că este o activitate plăcută. De asemenea, ritualul citirii unei povești înainte de culcare – chiar și doar pentru câteva minute – ajută la formarea unei atitudini pozitive față de cărți și citit.

Cât despre cititul ca atare, în forma pe care o cunoaștem de la școală, acesta reprezintă o etapă ulterioară. În mod normal, copiii nu sunt echipați cu „instrumentele” necesare pentru a putea învăța să citească înainte de vârsta de trei ani, deși și în acest caz vorbim de un continuum, nu de etape discrete. Mai simplu spus, copilul poate învăța, de pildă, să își recunoască numele, însă cititul propriu-zis al unor propoziții este o abilitate care se dobândește, de regulă, în intervalul de vârstă 3-5 ani.

Photo by Picsea on Unsplash