Spune-mi o poveste

  • €7,99
Taxe incluse

Detalii despre livrare

Belgia: 2-4 zile, 7.30€ pentru comenzi până la 50€ și gratis pentru comenzi mai mari de 50€.

Uniunea Europeană: 3-5 zile, începând de la 9,99€. Adaugă produsele in coș și adresa de livrare pentru a vedea costul exact al transportului.


de Catherine Dolto
Grupa de vârstă: 2-5 ani, 5-7 ani
20 × 18 cm/ carte cu coperta cartonată/ 28 pag.
ISBN: 978-606-8544-38-0/ An apariție: 2018
Editura Cartea Copiilor
Descriere:
Un copil care înţelege ce i se întâmplă creşte armonios
"Uneori, ne dorim foarte mult să ascultăm o poveste, la fel cum ne dorim câteodată o îmbrățișare sau ceva gustos de mâncare. În povești se poate întâmpla orice fără ca noi să pățim ceva. Ne putem întâlni cu animale fioroase, cu personaje rele, cu monștri, zâne sau spiriduși. Dar putem întâlni uneori și copii sau oameni mari care ne seamănă sau care, dimpotrivă, sunt foarte diferiți de noi și de cei pe care-i cunoaștem.
Ne place să ne închipuim că suntem prinți sau prințese, împărați buni sau zmei fioroși, că avem puteri supraomenești, că putem face vrăji și multe altele. Imaginația e un mijloc de a învăța să gândim, să reflectăm la lumea din jur pe măsură ce creștem. Când ni se întâmplă ceva neplăcut, e foarte posibil să găsim o poveste care să ne ajute să înțelegem ce s-a petrecut și să depășim momentul de tristețe."
Catherine Dolto (Franţa) este medic şi scriitoare specializată în cărţi pe teme de psihologie infantilă. Este fiica celebrei pediatre Françoise Dolto şi continuatoarea de drept a operei acesteia. „Am fost desemnată de mama, în ultimele sale zile de viaţă, să-i duc mai departe cercetările, deşi nici una dintre noi nu se gândise înainte că va trebui să se ocupe cineva de asta. Totuşi, atunci când a fost vorba de a lua o hotărâre urgentă în această privinţă, n-a găsit pe nimeni altcineva care să fie mai aproape de munca ei ori care să-i cunoască opera mai bine decât mine.”
 
Catherine Dolto abordează subiecte importante care ţin de viaţa biologică şi de cea afectivă. Nu-i este frică de cuvinte, dimpotrivă, le îmblânzeşte, le dă sens şi le pune în metafore pentru a explica pe înţelesul copiilor ce se întâmplă în sufletul şi în jurul lor. Fiecare pagină este însoţită de o ilustraţie grăitoare, iar textele sunt simple şi raportate la nivelul de înţelegere al copiilor. Aceştia sunt invitaţi să-şi exprime sentimentele care îi încearcă sau să şi le imagineze pe cele pe care le vor trăi în situaţii similare celor despre care se vorbeşte în aceste cărţi.
 
Din 1980, Catherine Dolto a creat la editura Gallimard Jeunesse o bogată serie de cărţi (Mine de rien) despre cele mai importante teme legate de dezvoltarea copiilor. Pentru milioane de părinţi din Franţa şi din întreaga lume, opera ei a devenit un reper esenţial în înţelegerea acestei lumi minunate şi misterioase care este copilăria.

Îți recomandăm și